Studentul Anului 2011

04Apr11

Anul acesta se va desfăşura a IX-a ediţie „Studentul Anului”, realizat de asociaţia studenţească „Voluntari pentru Idei şi Proiecte”, un proiect cu tradiţie care premiază cei mai buni studenţi de la facultăţile de arhitectură din ţară.
„Studentul Anului” reprezintă distincţia oferită an de an studentului care se diferenţiază prin excelenţă în mai multe categorii de concurs: arhitectură, economie, jurnalism şi comunicare, medicină şi IT. Studenţii pasionaţi de arhitectură şi cărora le plac provocările şi competiţia, au ocazia să câştige marele premiu în valoare de 2000 de euro, titulatura de student al anului 2011 şi şansa de a se face remarcat în domeniu.
Premiile de anul acesta pentru câştigătorii de la arhitectură sunt oferite de Fundaţia Dinu Patriciu, care pe lângă premiul cel mare, oferă următorilor doi clasaţi premii în valoare de câte 500 de euro.
Tincuţa Baltag, director general „Fundaţia Dinu Patriciu” afirmă: “Este admirabil faptul că de zece ani echipa VIP reuşeşte să organizeze o competiţie atât de apreciată în rândul studenţilor şi nu numai. Suntem convinşi că succesul acestui proiect se datorează entuziasmului, creativităţii şi determinării cu care tinerii ştiu să-şi recunoască elitele şi să le aprecieze reuşitele din perspectiva unor modele autentice. Dacă va exista o schimbare autentică în educaţia românească, aceasta va porni de la recunoaşterea meritelor celor mai buni dintre noi şi de la promovarea unor valori umane şi profesionale cu care un numar cât mai mare de tineri să-şi dorească să se identifice”.
Câştigătorii vor fi invitaţi în Bucureşti la Gala Studentul Anului, care va avea loc la data de 11 mai, unde li se vor înmâna premiile şi unde vor avea parte de momente artistice.
Candidaţii la titulatură vor fi evaluaţi în urma rezolvării unei teme de concurs şi se vor lua în considerare atât activităţile curriculare cât şi extracuriculare ale aplicanţilor.
În urma evaluărilor, primii cinci clasaţi de la această categorie vor fi contactaţi telefonic şi invitaţi să participe timp de 3 zile la o serie de training-uri în dezvoltare personală şi profesională altături de câştigătorii de la celelalte categorii.
Întrucat anul acesta se împlinesc 135 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi, tema ediţiei actuale la această categorie constă în crearea unor pavilioane tematice pentru promovarea artei în educaţia copiilor.
Dacă îţi plac provocările şi vrei să fii Studentul Anului 2011 la cateogoria arhitectură, intră pe site-ul www.studentulanului.ro şi aplică la proiect în perioada 7 martie – 27 aprilie 2011.
Studentul Anului te provoacă să fii diferit prin excelenţă!

Anunțuri


No Responses Yet to “Studentul Anului 2011”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: