Ne-am văzut Joi cu Silviu Medeşan

28Oct09

Joi, 22 octombrie 2009, a avut loc a doua întâlnire „Ne vedem Joi”, după deschiderea din 8 octombrie, când am prezentat Asociaţia. Silviu Medeşan a continuat această serie powered by AStA (care se va desfăşura din 2 în 2 săptămâni la Centrala de pe René Descartes), prezentându-şi proiectul de diplomă, aşa cum poate a dorit să şi-l prezinte în faţa comisiei din iulie. Proiectul lui de diplomă a constat în Extinderea Facultăţii de Teatru şi Televiziune din Cluj. În prezentarea numită „Cutie neagră, Context, Situaţie”, Silviu a explicat demersul acestui proiect:

Situl studiat în proiect cuprinde atât parcela de la Kogălniceanu nr. 4 cât şi cea de pe Avram Iancu nr. 19, proiectul constând în refunctionalizarea spaţiilor din clădirea Facultăţii de Teatru şi

Televiziune şi suplimentarea lor prin extinderea corpului de pe Avram Iancu, propunerea închiderii curţii interioare prin corpul care conţine sala studio, şi refatadizarea clădirii P+3 de pe Avram Iancu.

Strada Kogălniceanu este una din cele mai reprezentative străzi ale Clujului. Arhitectura clădirilor care o formează este caracterizată de existenţa unei curţi interioare închisă pe toate laturile de portice atât la parter cât şi la etaj. Clădirea de la nr. 4 nu este închisă pe toate laturile, unul din colţurile parcelei nefiind construit. Situl proiectului este tăiat în două de traseul vechiului zid de apărare al oraşului, un alt element de temă.

Provocarea a constat în continuarea caracterului curţilor interioare specifice străzii şi raportarea la limita istorică a oraşului. Conceptual proiectul porneşte de la ideea „black box”- concept spaţial
în practica teatrului modern care favorizează spectacolul dramatic şi scenografia lui minimizând orice element independent acestuia. Numele vine de la culoarea interioară a pereţilor care împiedică orice reflexie, orice formă, neutralizând arhitectura sălii în favoarea ubicuităţii spectacolului. În aceste condiţii un astfel de spaţiu se îndreaptă împotriva opulenţei decorative şi spectacolului social ale teatrelor tradiţionale, mizând doar pe spectacol în sine. Pentru mine teatrul reprezintă întâlnire, confruntare, refugiu din realitate, un loc unde textul literar prinde viaţă şi cele mai incredibile fantasme pot fii concretizate. Teatrul este întâlnirea a două lumi total diferite: realitatea şi imaginaţia, spectacolul se întâmplă acum şi totuşi odată intraţi în sală, parcă păşim într-o altă lume.

Există un hiatus abia perceput care constă în trecerea de la starea noastră obişnuită la cea de spectator care ia parte la un vis, pentru care lucrurile uimitoare care se întâmplă pe scenă devin credibile. În proiectul meu zidul cetăţii devine materializarea acestei limite. Teatrul este un loc al confruntării spectatorilor cu actorii, o reiterare a confruntărilor care se întâmplau cu sute de ani în urmă la limita dintre oraş şi lume. Am împărţit situl după traseul zidului delimitând intramuros spaţiul publicului: cetatea, realitatea, cotidianul şi extramuros spaţiul actorilor, imprevizibilul, imaginarul. Astfel foaierul, garderoba, cafeneaua se află în”cetate” iar culisele, sălile de repetiţie, vestiarele, atelierele şi depozitele se află de cealaltă parte a zidului. Sala studio rămâne suspendată deasupra zidului cetăţii cu un picior în realitate (cafenea) şi cu altul în imaginar (sala de repetiţie) sugerând dubla apartenenţă a acestui spaţiu sau de ce nu, lumea independentă creată artificial de către artişti pentru public. Această situaţie creată pune în valoare atât simbolurile aferente moştenirii istorice cât şi noua inserţie, stabilind o relaţie vie între ele.


Arhitectura nouă întregeşte forma curţii interioare articulându-se de clădirea existentă rămânând delimitată de aceasta prin textură. Pentru punerea în valoare a zidului, am creat un demisol în speranţa descoperirii unor rămăşiţe ale zidului şi reconstruirea lui. Astfel se crează un zid care separă net cafeneaua de sala de curs ambele aflându-se sub sala studio.
Piesa centrală a ansamblului adoptă o imagine contemporană într-o formă tradiţională. De fapt, sala propriu-zisă este înconjurată de un spaţiu intermediar care oferă posibilitatea actorilor de a intra în scenă din orice punct. Acest interstiţiu face legătura formei sălii cu contextul fiind o structură uşoară din lemn care poate fi deschisă formând un mare balcon spre curtea interioară. Pentru evidenţierea prin absenţă a traseului zidului o bandă din această structură lipseşte. În această configuraţie curtea interioară nu suferă o intervenţie incomodă, ci câştigă o unitate similară curţilor vecine, având o legătură organică cu zona descoperită a zidului prin intermediul amfiteatrului săpat în pardoseala curţii.

Ceea ce m-a impulsionat cel mai mult pe parcursul realizării acestui proiect este provocarea dată de necesitatea relaţionării directe la context, posibilitatea de a răspunde la o problemă actuală a oraşului dar şi dorinţa de a rapunde unor probleme care se leagă de un domeniu extrem de fascinant: teatrul.” (Silviu Mede
şan – text citit în iulie în faţa comisiei de diplomă).

Silviu a obţinut o notă finală buna la sesiunea de diplome iulie 2009, iar pentru a ne face o imagine completă, ne-a pus la dispoziţie şi lucrarea lui de licenţă.

Anunțuri


No Responses Yet to “Ne-am văzut Joi cu Silviu Medeşan”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: