AStA semnează o scrisoare de poziţie privind politicile în domeniul schimbărilor climatice

01Oct09



Asociaţia Studenţilor Arhitecţi Cluj a colaborat cu Romania Green Building Council pentru semnarea unei scrisori comune de poziţie privind măsurile care ar trebui luate pentru a încuraja eficienţa energetică în construcţii. Documentul, intitulat „Romania şi politicile privind schimbările climatice – Stimuli economici din direcţionarea către o economie verde” atrage atenţia asupra oportunităţilor economice asociate cu implementarea politicilor de mediu, în special în domeniul construcţiilor.

Scrisoarea a fost adresată Parlamentului şi Guvernului într-o conferinţă de presă ce a avut loc în 17 septembrie 2009 la Universitatea de Arhitectură si Urbanism „Ion Mincu”, şi are ca scop adoptarea unei variante ambiţioase a Directivei pentru Eficienţă Energetică a Clădirilor, şi de a influenţa în acest sens poziţia reprezentanţilor României în cadrul discuţiile ce vor avea loc la Copenhaga în decembrie 2009, privind reducerile emisiilor de CO2.

Este o oportunitate pentru noi să ne putem implica în acţiuni ce influenţează pozitiv legislaţia in domeniul construcţiilor, pentru că ştim cât de mare influenţă poate avea o „simplă” lege. Pentru noi, studenţii arhitecţi, această scrisoare, prin măsurile pe care le propune, este o investiţie în viitorul nostru, deoarece încurajează arhitectura „verde”, o arhitectură mult mai atentă la confort, la materiale, la consumul de energie şi resurse. Prima măsură solicită aplicarea fără întârziere a auditurilor energetice (document prin care se stabilesc caracteristicile tehnice şi energetice ale unei clădiri şi se propun soluţii de reabilitare şi modernizare termoenergetică a respectivei clădiri), ceea ce reprezintă o specializare a arhitecţilor, o nouă componentă obligatorie a unui proiect, care nu e menită să îngreuneze procesul de elaborare a unui proiect, ci să asigure o calitate superioară, ţinând cont de pierderile de energie şi măsurile de prevenire a acestor pierderi.

Cunoscând interesul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca pentru măsurile de eficientizare energetică (UTCN are cursuri post-universitare care pregătesc auditori energetici atât pentru construcţii, cât şi pentru instalaţii), am prezentat aceste propuneri domnului prof. dr. ing. Radu Munteanu, rector al Universităţii, care a primit pozitiv acest demers, susţinându-l in numele Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Scrisoarea a fost elaborată de către Consiliul Român pentru Clădiri Verzi (Romania Green Building Council – RoGBC), împreună cu World Wild Fund for Nature (WWF) România, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) şi Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri (AAEC), iar printre semnatarii scrisorii, alături de Asociaţia Studenţilor Arhitecţi (A.St.A.) Cluj, se numără Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.

Sperăm că efectul acestui demers va fi o legislaţie care să ţină cont de măsurile sugerate, iar pe termen lung un mediu construit de o calitate superioară.

Textul scrisorii de poziţie este disponibil aici.

Anunțuri


No Responses Yet to “AStA semnează o scrisoare de poziţie privind politicile în domeniul schimbărilor climatice”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: